Preview Mode Links will not work in preview mode

Vorbitorincii. Cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea


Aug 22, 2024

”Mă scaldă în dezinfectant și aproape că-mi mușc limba din cauza usturimii. Îmi străpunge ființa și o simt atât de profund în mine, încât mi-e teamă că va deveni o parte din ceea ce sunt. Mă întorc în salon tot singură, cu un cearceaf înfășurat în jurul trupului. Îl țin anevoie cu palma stângă. Sângerez pe el din rănile deschise. Arsura de la încheietura dreaptă, acolo unde s-a rupt grefa când m-au scăpat, șiroiește pe sub pelicula de Atrauman, un pansament subțire pe bază de argint. Las în urma mea picuri mari”.

Este un fragment din cartea Alexandrei Furnea - Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars. Dacă nu ați citit-o, vă recomandăm s-o faceți cât mai curând. Să nu uităm ce s-a întâmplat acum aproape 9 ani.

Alexandra Furnea este invitata Vorbitorincilor, ediția cu numărul 90.

 

00:00 Ne ia câteva minute să ne salutăm după vacanță și să povestim pe scurt ce-am mai făcut. Inclusiv câteva bancuri noi.

00:18:10 Începem episodul 90 cu tolba plină de povești din călătoriile lui Radu, Cătălin a fost la Untold, a ajuns și la Vulcanii noroioși și la Muntele de sare din județul Buzău. 

01:10:07 Alexandra și infernul

02:36:57 Cărțile noastre sunt admirabile. Vă propunem Bret Easton Ellis - Cioburile, Fernando Aramburu - Păsări migratoare, Franzobel - Pluta Meduzei, Radu Umbreș - Neîncredere.

03:03:12 Rubrica de fotbal o dedicăm lui Mircea Lucescu. Și lui Marius Șumudică.

03:19:39 Recomandări culturale cu Diana Popescu - ce concerte mai sunt, spectacole și expoziții

03:33:33 Oalele și ulcelele se umplu cu mâncare din vacanță. Minunată.